Vin alegerile!

Vine gripa!

Acum douăzeci de ani, nevisând la capitalism

"Cea de-a douăzecea aniversare a prăbuşirii Zidului Berlinului, pe 9 noiembrie, ar trebui să ne îndemne la reflecţie. A devenit un loc comun să spunem despre cele întâmplate atunci că au constituit un "miracol". Un vis devenea realitate, se întâmpla ceva ce nici nu putea fi imaginat cu câteva luni înainte: alegeri libere, sfârşitul regimurilor comuniste, care se prăbuşeau precum castelele din cărţi de joc.

Cine, în Polonia, şi l-ar fi putut imagina pe Lech Walesa Preşedinte al Republicii? Dar acestui miracol i se va adăuga unul şi mai mare, petrecut câţiva ani mai târziu: reîntoarcerea la putere a ex-comuniştilor, graţie scrutinului democratic, urmată de marginalizarea aceluiaşi Lech Walesa, cu mult mai puţin popular decât generalul Jaruzelski, a cărui lovitură de stat zdrobise Solidaritatea cu cincisprezece ani în urmă.

Explicaţia clasică a acestei duble răsturnări trimite la speranţele "infantile" ale unui popor care îşi făcuse o imagine prea puţin realistă a capitalismului: el dorea şi untul, şi banii de unt, dorea libertatea pieţei şi a democraţiei, prosperitatea, fără inconvenientele "societăţii riscului", adică fără a renunţa la securitatea şi şi stabilitatea pe care le ofereau(mai mult sau mai puţin) regimurile comuniste.

Aşa cum remarcau cinic unii occidentali, nobila luptă pentru libertate şi justiţie a virat spre o orgie a bananelor şi a pornografiei. După victorie a urmat dezamăgirea: poporul a trebuit să se supună regulilor noii realităţi şi să plătească preţul libertăţii economice şi politice.

După inevitabila decepţie au urmat trei tipuri de reacţii, uneori contradictorii, uneori complementare: nostalgia după "bunele vremuri" comuniste, populismul naţionalist de dreapta(ceea ce face acum băsescu la noi, n.m.), paranoia anticomunistă cu întârziere. Primele două sunt uşor de înţeles. Nostalgia nu merită să fie luată în seamă prea serios: departe de a reprezenta o dorinţă serioasă de reîntoarcere la cenuşiul socialist, este mai degrabă un soi de doliu prelungit, un mod de a îngropa trecutul comunist. Cât despre progresul populismului, nu este vorba de o specialitate est-europeană, ci o trăsătură comună tuturor ţărilor prinse în vârtejul mondializării.

Mult mai interesantă este strania resurecţie a anticomunismului, douăzeci de ani după. Acest fenomen vine ca un răspuns la întrebarea: "deşi capitalismul este mult mai bun decât socialismul, de ce viaţa noastră e la fel de proastă?" De ce? Pentru că noi n-am intrat cu adevărat în capitalism, pentru că şi acum tot comuniştii sunt la putere, ascunşi în spatele măştii proprietarilor şi managerilor."

Aici simt nevoia să intervin cu un comentariu, pentru că până aici am citat din articolul lui Slavoj Zizec, apărut azi în "Le Monde". Întrega campanie electorală a lui traian băsescu se duce în această direcţie. Nimeni nu are decenţa să spună oamenilor: ăsta este capitalismul. Nu e cu nimic mai bun, pentru marea majoritate a oamenilor, decât comunismul. Singura diferenţă este că aveţi relativ mai multă libertate şi o minimă garanţie că nu mai ajungeţi în Gulag. În rest, totul este la fel! Şi atunci perpetuarea "comunismului" este cea mai bună explicaţie.

Comunismul murdăreşte nobilele idealuri ale capitalismului. Este un soi de antisemitism fără evrei. Asta explică de ce traian băsescu şi l-a ales drept ţintă pe Ion Iliescu, nu pe Geoană. Pe Geoană este greu să lipească eticheta de "comunist". Doar că această resurgenţă nu poate duce la nimic bun, de vreme ce împiedică orice raportare decentă la realităţile capitalismului, şi prin urmare, nimeni nu va introduce nici cea mai mică formă de corecţie în sistem. Pentru că orice corecţie are un preţ. Nici comunismul n-a înţeles să se reformeze, să-şi asume preţul reformelor, şi s-a autodistrus. Cam într-acolo se îndreaptă şi comunismul.

Revin la textul lui Zizec. "De altminteri, marea majoritate a dizidenţilor din est nu manifestau în favoarea capitalismului. Ei doreau mai multă solidaritate şi justiţie, doreau să fie liberi să-şi trăiască viaţa fără a fi controlaţi fără încetare de stat, liberi să se întâlnească şi să vorbească deschis, doreau o viaţă onestă şi decentă, debarasată de spălarea pe creier, de ipocrizie şi de cinism. Aşa cum bine au remarcat mulţi observatori , idealurile care se aflau în spatele revoltei lor erau larg inspirate din ideologia dominantă, aspiraţia loe era un "socialism cu faţă umană".

Dar este capitalismul real singurul răspuns la utopia socialistă? Căderea Zidului Berlinului a deschis cu adevărat calea unui capitalism matur, care să facă inutilă orice utopie? Şi dacă asta ar fi tot o utopie? 9 noiembrie 1989 anunţa "veselii ani 1990", sfârşitul istoriei, atât de drag lui Fukuyama, convingerea că democraţia liberală triumfase, că scopul fusese atins, că după colţ se profila comunitatea globală şi liberală, că obstacollele reziduale ale acestui happy-ending hollywoodian nu erau decât contingente(câteva pungi de rezistenţă, acolo unde conducătorii nu înţeleseseră că le sunase ceasul)...

Liberalismul se voia o anti-utopi, neo-liberalismul întorcea spatele ideologiilor responsabile de oroarea totalitară a secolului 20. Dar azi înţelegem că perioada utopică prin excelenţă va fi cea din anii 90, în credinţa că umanitatea şi-a găsit în sfârşit forma socio-economică optimă. Or experienţa ultimelor două decenii demonstrează clar că piaţa nu este un mecanism inofensiv, care funcţionează mai bine când e lăsat de capul lui. Pentru a crea condiţiile de funcţionale, se cere o mare violenţă prealabilă. Puşi în faţa ravagiilor pe care ei înşişi le-au provocat, fundamentaliştii pieţei regăsesc reflexele tipice mentalităţii totalitare: impută eşecul lor compromisurilor făcute de cei care au tradus viziunile lor în politică(prea multă intervenţie a statului,etc), şi cer o aplicare şi mai radicală a doctrinei pieţei".

Citiţi aici integralitatea articolului. Analiza este convingătoare, soluţiile schiţate, mai puţin. Ce merită reţinut este semnalul de alarmă privitor la noul anticomunism şi la pericolul pe care îl reprezintă pentru democraţie. România lui băsescu este un exemplu elocvent despre cum un astfel de curent de gândire, care naşte fundamentalism, extremism şi gândire totalitară, poate ameninţa cu distrugerea democraţia.

Important e să arzi gazul!

Marele Cârpaci, traian băsescu, se visează acum Salvatorul Naţiei. Nebuia lui ia forme tot mai grave, pe măsură ce îi devine tot mai evident că trendul descendent nu mai poate fi inversat. Acum luptă pentru intrarea în turul doi, pentru că nici măcar asta nu mai este sigur! Şi atunci apelează la un discurs fascistoid, scoate de la nafttalină toate clişeele propagandei legionar-comuniste(apropierea nu este forţată, sunt destule elemente de continuitate între naţionalismul legionar şi cel ceauşist), agită pericolul lui Ion Iliescu - "Pentru nimic in lume nu il voi lasa pe Ion Iliescu sa isi exercite din nou puterea asupra acestei tari" - şi în general se agită în zadar, pentru că, din toate punctele de vedere, a devenit un individ de la care nimeni nu mai aşteaptă nimic bun.

"Privesc aceasta criza ca pe o furtuna si ma simt comandant pe cea mai mare nava pe care am comandat-o vreodata. Are numele sfant Romania si are la bordul ei un echipaj de 22 de milioane de oameni. Comandantul tine mana ferm pe carma si va duce nava in port linistit! Eu am incredere in echipajul navei Romania, sa aveti si voi incredere in comandatul ei."

Da, cum dracu nu! Să-i spună cineva tâmpitului că un bun comandant nu-şi duce nava în furtună, o ocoleşte, şi dacă chiar trebuie s-o înfrunte, are grijă să n-o scufunde. Ca să nu mai vorbim despre viziune, care este TOTAL nedemocrată: o naţiune nu este, nu are cum fi un echipaj de navă, oricum ai lua-o, pentru că doar în totalitarism unul dă ordine şi restul execută. În democraţie lucrurile decurg altfel, puterea "comandantului" nu este absolută, poate fi cenzurată. Iar acum trece peste tot ce înseamnă democraţie, şi pune, vorba vine! poporul să arbitreze între el şi majoritatea parlamentară, ceea ce este un gest iresponsabil: "De cinci ani am încercat să conving partidele politice că avem nevoie de schimbarea clasei politice. Au spus «da» la consultări, dar niciodată nu au făcut nimic. De aceea vă chem pe dumneavoastră să decideţi cine are dreptate, eu sau majoritatea parlamentară". Cum să decidă? Pentru că Referendumul nu înseamnă arbitraj, nu înseamnă sentinţă, nu înseamnă nimic. Sau e doar o chestie de interpretare? Păi atunci poate interpreta şi că poporul l-a mandatat să desfiinţeze Parlamentul, dacă zice "da" la Referendum. Că-l duce mintea la prostii!

"Nu-i zi lasata de la Dumnezeu sa nu vezi cate un sclifosit care vine la televizor si spune ca s-a saturat, ca nu mai vrea sa traiasca in Romania , ca tara lui e ultima(...) Cum sa nu iti iubesti tara cand ii stii istoria, cand ii stii cultura, cand stii prin cate a trecut acest popor de la formarea lui, coborasuri, suisuri(...) Dar de fiecare data si-a gasit resursa sa devina puternic, sa fie liber, desi a fost inconjurat de trei imperii (...) Cu totii am reusit sa o scoatem la capat prin forta acestei natiuni."

Păi, Pulimea Ta, istoria nu se mai învaţă în şcoală, pentru că s-a inventat gugălitul! Parcă aşa ziceai: intri pe gugăl şi gata: te-ai luminat! Creşte patriotismul în tine de dă şi pe afară! Apropo: de ce ar fi mândru cineva de ţara asta, pe care o conduci cum o conduci? De ce ar fi mândri românii că sunt contemporani cu un mitocan? Şi ce-o să facem? O să ne hrănim mereu din gloria înaintaşilor? Care înaintaşi, dacă suntem cinstiţi cu noi, au fost departe de a fi chiar modele şi uşi de biserică.

Am o singură nedumerire: ce înţelege tembelul prin "schimbarea clasei politice"? După cum atacă Parlamentul, este clar că schimbarea este sinonimă cu revenirea la regimul partidului unic. Care partid, vezi şi metafora ţării ca un bampor, trebuie să fie strâns unit în jurul Năucului Conducător, singurul care ştie direcţia şi poate ţine cârma! Ce dacă traiectoria este ca pişatul boului! Ce dacă nu duce nicăieri! Important e să arzi gazul! Ceea ce face cu talent şi aplicaţie! Dar a venit vremea s-o facă pe banii şi pe nervii lui, nu pe banii şi pe nervii noştri!

Galoşul! Unde e galoşul?

Şutită de la Victor Ciutacu. Unde găsiţi şi alte delicatese, spre pildă pe Fecioara din Pleşcoi făcând pe Maica Tereza la Turcescu în emisiune, la radio. Auziţi voi acolo ce şi cum!

Vin alegerile!

Vine gripa!

Un labagiu la Palatul Victoria

"Nu voi accepta un premier manipulat de Iliescu, Hrebenciuc şi Voiculescu" Pulea Vodă repetă, de vreo lună, ca un automat stricat, această frază. Singurul care are voie să manipuleze premieri e el! De parcă Boc ar fi fost un om cu caracter şi coloană vretebrală, de parcă Lucian Croitoru ar fi fost vreun reper de verticalitate şi de independenţă, de parcă Liviu Negoiţă n-ar fi tot o marionetă în mâna lui.

Încep să iasă la iveală afacerile lui Negoiţă, ca primar la sectorul trei, inclusiv legăturile lui cu pegra, pe care o foloseşte pe post de agent electoral în slujba lui Pulea Vodă. Sectorul trei este cel în care, de când a devenit el primar, are cea mai mare rată de neparticipare la vot din Bucureşti şi chiar din ţară.

Este foarte posibil ca această numire să aibă legătură cu scăderea dramatică a intenţiei de vot pentru traian băsescu în Capitală, dar e de râsul curului să-l pui pe Negoiţă să scoată bucureştenii la vot pentru Pulea Vodă. Dar la fel de posibil este ca Negoiţă să fie soluţia de neutralizare a lui Blaga, care se conturează a fi şeful grupării anti-băsescu în PDL.

Oricum, omul este un labagiu. Îi convoacă pe liderii de partide la Palatul Victoria, la consultări, pe un ton arogant, deşi el n-are ce căuta în sediul Guvernului. Până nu primeşte votul de investitură, e NIMENI. Iar dacă vrea să intre la Guvern, o face cu bilet semnat de Boc şi însoţit de SPP, ca orice vizitator. Ca să fim clari! Apoi, ca să fie şi mai labagiu, le fixează următoarea întâlnire duminică la ora 16, când toţi sunt prin ţară, în campanie electorală. Şi apoi, dacă vrei să te voteze unii şi alţii, te duci tu să le ceri voturile, nu aştepţi să vină ei la tine. tu ai nevoie de ei, nu ei de tine! Dar ce să ştie un oranjgutan crescut la şcoala de bune maniere a lui Pulea Vodă!

Ar mai fi ceva nedumeriri: o fi mai rău să te propună premier Dan Voiculescu de la Grivco, sau gunoierul PliciMan, aka Silviu Prigoană? Întreb şi eu, nu dau cu parul!

Cred că pe Negoiţă l-a mâncat în cur să accepte darul otrăvit al lui Pulea Vodă. Vom afla multe despre el. De aia se şi grăbeşte să prezinte luni lista miniştrilor. Să nu iasă la suprafaţă toate mizeriile făcute de el la conducerea sectorului trei.

Tot răul spre mai bine: încă un şut în cur dat lui traian băsescu şi lacheilor lui este un pas înainte pentru democraţie.

PS: dispozitivul din fotografie este unul anti-onanism. Folosirea lui, în cazul Negoiţă, este imperioasă! Cine ştie ce idei îi vin în public!

Democraţia, extremă urgenţă!

Prieteni, lucrurile sunt cât se poate de clare: ne-am întors de unde am plecat în decembrie 1989. Adică la dictatura, trivială, a bunului-plac al unui om cu mintea dusă cu socrcova. Ce să ne mai ascundem după cuvinte! România are în fruntea sa un om rupt de realităţi, înconjurat, ca şi Ceauşescu, de pupincurişti, unii mai greţoşi, alţii mai "graţioşi", care crede că faptul că a fost ales îl face unsul lui Dumnezeu pe Pământ. Numai că într-o democraţie puterea nu este de natură divină, ci cât se poate de pământeană, şi este supusă cenzurii. O democraţie este funcţională atunci când puterea este cenzurată de un sistem de contraputeri.

Timp de cinci ani sistemul de contraputeri, şi aşa cam scheletic de felul lui, a fost anesteziat şi demontat bucată cu bucată, fie prin provocarea urii faţă de politică şi mai ales faţă de Parlament, fie prin cumpărarea vigilenţei câinilor de pază ai democraţiei.

Faptul că în ultimele săptămâni unul dintre aceşti câini s-a trezit din somn şi a căpătat glas, e vorba de Parlament, e prea puţin şi prea târziu. traian băsescu nu mai poate fi oprit din furia lui distructivă decât prin votul din 22 noiembrie şi din 6 decembrie. Nu vă iluzionaţi că va face Occidentul sau America ceea ce trebuie să facem noi, adică să ne scape de nebun!

Miza acestor alegeri, mai ales prin prisma celor întâmplate azi, este democraţia! Vrem să rămânem o democraţie, aşa imperfectă şi slabă, cum e ea, TREBUIE să votăm împotriva lui traian băsescu! Dacă nu ne pasă cum vom trăi după 6 decembrie, dacă nu ne pasă cine va conduce ţara asta în următorii cinci ani, atunci rămânem acasă şi strâmbăm din nas, spunând că nu avem cu cine vota. Avem! ORICINE este mai bun decât băsescu!

Liviu Negoiţă n-are nicio şansă! Urmează două luni foarte tulburi, chiar dacă plata salariilor şi a pensiilor va funcţiona pe post de calmant social. Dar ce va fi în 2010? Cine va avea puterea construirii unui consens pentru scoaterea ţării din criza DATORIILOR, CARE ESTE ADEVĂRATA CRIZĂ pe care o vom înfrunta în viitor?

Trebuie să facem o alegere. Nu este deloc simplă sau uşoară. Dar, pentru Dumnezeu, TREBUIE să ieşim din amorţire şi să ne decidem, responsabil, viitorul. Acum totul depinde de noi!

"Pula mea a ales: Liviu Negoiţă!"

PS: Laura Andreşan este noua Elena Udrea?

PPS. O paseriche îmi şopteşte motivul pentru care Iohannis nu este numit de Pulea Vodă, cu care s-a avut o vreme mumu: Luxten! Un emisar al Marelui Machitor s-a dus la Iohannes, de mânuţă cu Luxtenul, doar că iluminatul public în Sibiu a ajuns la austrieci. Şi s-a terminat cu mumu, şi a început nu!nu!

Iar pentru cei scandalizaţi de limbajul meu, clipul de mai jos. Să vedem dacă le mai sare muştarul...

Noaptea sau vizichiul?

traian băsescu i-a chemat la Palat pe liderii partidelor politice, la ora 11, pentru a le anunţa Augusta Sa decizie în legătură cu viitorul premier. Să fi fost noaptea sfetnic bun? Sau vizichiul? De-o fi una, de-o fi alta, bucuroşi le-om duce toate, de-o fi Udrea, de-o Blaga!

Am serioase îndoieli că îl va numi pe Iohannis. Am mai scris de ce cred eu că nu va face acest compromis: pentru că îl pune într-o situaţie de inferioritate. Şi asta chiar în momentul în care campania sa este într-un impas, de vreme ce vrea să schimbe sloganul, considerat prea moale. În plus, mai bine aşa, decât cu un guvern pe care să nu-l poată controla acum, şi, dacă printr-o minune ajunge din nou preşedinte, şi nici după alegeri.

În plus, jocul ăsta la limita termenelor constituţionale îl va avantaja, spre exemplu, atunci când, cum am spus, câştigă un nou mandat, şi vrea să facă un guvern chiar şi în condiţiile păstrării actualei majorităţi parlamentare: poate şantaja cu alegerile anticipate. În fond, şi 2010 este deja un an pierdut, şi-l poate asuma aşa cum e, pentru că nu mai intră în cursă peste cinci ani, nu mai are de dat socoteală electoratului.

Cred că decizia pe care o va anunţa la ora 11, după întâlnirea cu FMI, alt element de presiune, ca să bage caterinca aia cu "interesul naţional" şi falimentul bugetar, era luată încă înainte de a-i da mandat lui Lucian Croitoru să formeze un guvern. Sigur, vom avea despre ce scrie(?!), vor zumzăi şezătorile televizate, iar în spatele scandalului, baraj de artilerie, frate! Dau portocaliii tunuri după tunuri! Dar cine să le audă?

Vin alegerile!

Prea târziu!

traian băsescu se clatină! Azi a încasat o serie de lovituri la figură, care l-au pus în dificultate. Frontul fermităţii şi al refuzului, format din PSD-PNL-UDMR şi minorităţi l-a pus în defensivă. Ştie că nu poate spera să obţină ceva de la ei, de aceea vrea să facă o serie de concesii, fără să pară că le face. Acum spune că trebuie să se mai consulte cu partidele, să negocieze numele premierului. Cere timp de gândire.

Adevărul este că nu prea are la ce se gândi. Ori acceptă propunerea majorităţii parlamentare, ori se duce în Parlament cu alt guvern perdant. Şi dacă se ajunge la o nouă respingere a propunerii sale, poate spune adio carierei politice! Nu intră în turul doi!

Dacă exista de mai multă vreme această fermitate, traian băsescu nu şi-ar mai fi făcut de cap! Dar toţi au fost ocupaţi cu micile lor mânării politice, permiţându-i să facă ce vrea, pentru că-i ştia slabi şi dezbinaţi. Din păcate, nu pot spune nici măcar "mai bine mai târziu, decât niciodată!" Pentru că fermitatea asta vine prea târziu pentru a mai face o schimbare de fond în gestionarea crizei economice. Ce lasă băsescu în urmă nu cu Iohannis se tratează! Şi de plătit pentru jocurile lor noi plătim.

Premiul Nobel, categoria Gică-contra

Fotografie ciordită de la Victor Ciutacu

M-am amuzat citind opiniile madamei Pippidi, din RL de azi. Din câteva motive. Primul este acela că este prost plasată să dea lecţii de caracter unei naţiuni, când biografia ta, în spaţiul public, este un dezmăţ al lipsei de caracter. Totul porneşte de la Nobelul Hertei Muller. Care este, cum spuneam şi eu, unul mai mult pentru biografie, decât unul pentru operă. Spune madam Pippidi: "Există riscul să nu înţelegem de ce a luat Herta premiul si de ce, daca nu il lua ea, tot nu ne revenea noua. Asta e important nu doar pentru literatura, pentru ca handicapul literaturii noastre provine nu din lipsa de talent a romanilor. Ci, mai degraba si pe romaneste, din lipsa lor de caracter." Acum, vorbind doar despre Marin Sorescu şi despre Nichita Stănescu, nu lipsa lor de caracter i-a privat de Nobel, ci lipsa altora de caracter, foarte puţini, inclusiv a unora din bisericuţa din care face parte şi madam.

"Treaba juriului e sa gaseasca in jungla literara echivalentul unui Mozart – geniul anti, care a avut curajul singularitatii, a fost persecutat, izolat si haituit – si juriul reuseste destul de des sa gaseasca asemenea personaje. Ce exemplu mai bun decat Herta, care s-a certat intai cu toti svabii ei, pe care ii banuia ca tolerasera fascismul, si mai apoi cu toti romanii, pe care ii vedea drept colaboratori ai comunismului?"

Acum, dacă e vorba despre capacitatea cuiva de a se certa cu toată lumea, traian băsescu poate lua fără probleme Nobelul! Şi el, ca şi Herta Muller, îi bănuieşte pe toţi, îi etichetează pe toţi, îi înjură pe toţi. Şi, în fond, dacă Securitatea a luat un premiu Nobel, de ce n-ar mai lua încă unul? De data asta pentru un român, dintre noi, de-al nostru, pentru noi!

Al treilea motiv de amuzament este lunga litanie ce urmează, îi care madam Pippidi aruncă peste bord o lungă listă de "tovarăşi de drum": " Azi regasesc in lumea intelectuala romaneasca aceeasi structura pe care am descris-o la Nucsoara, unde securistul care luase locul partizanului Arnautoiu in schema de putere ii succedase si in rolul social si devenise, la randul lui, nasul intregului sat. Reteaua de patronaj a ajuns unitatea de baza a vietii noastre intelectuale, ca e vorba de Comisia Tismaneanu sau de gasca optzecista. Ken Jowitt a scris ca asa era si in anii ’70; eu, care am intrat in ea practic la Revolutie, pot spune ca nu era asa. Cativa ani am incercat macar. Cu larga contributie a mai multor generatii, capacul a cazut din nou pe oala pana la urma, iar exceptiile, precum filmul, sunt doar cele care au interfata directa cu Occidentul. Cum remarca Jowitt, productia intelectuala a unei asemenea organizari sociale nu poate fi decat deficitara.

Ce credeti ca poate sa iasa dintr-o viata publica structurata de favoritism, relatii personale, oportunism, impostura cvasigeneralizata (sa nu credeti ca in orice tara specialistii in istoria intelectuala a canibalismului se ocupa de politici publice, literati de calitate indoielnica reformeaza Constitutii, fara sa se gaseasca nimeni sa observe ca sunt in afara ariei lor de competenta, sau intelectuali candva de viitor ajung directori SIE)? Nu poate iesi nimic de valoare, dar nu pentru ca nu ar exista valoare. In 1992, am facut la GDS un cerc literar si jurnalistic: dintre tinerii care scriau cel mai bine acolo unul e azi antreprenor si altul bancher. Cati nu au plecat! Unul nu mai scrie." Sau poate scriu, dar nu ştii tu unde se duc "operele" lor, madam!

Să înţeleg că i-a priit şederea în perfidul Albion, unde spiritul critic n-a demisionat de la datorie? Sau că se profilează ceva mişto prin jungla de sinecuri publice, şi crede că dacă dă o mână de ajutor cauzei anti, pune mâna pe ceva de soi? Că tot veni vorba de caracter. Pentru asta nu se dă un Nobel?

Erecţiile reformatoare şi dictatura nesimţirii

"Voinţa poporului." Cam asta e explicaţia pentru uzul proştilor pentru principiul băsescian de guvernare: "aşa vrea pula mea!" Şi azi pula lui vrea ca o ceată de parlamentari dezertori, condusă de generalul de izmene Gabriel Oprea, pompos, dar ilegal şi anticonstituţional numită "grupul independenţilor din Parlamentul României", să participe la negocierile de la Cotroceni.

Să aplicăm explicaţia pentru proşti. Ceata lui Piţigoi a urmat voinţa poporului, băieţii au trecut din tabăra liberalilor şi pesediştilor în cea a lui Pulea Vodă. Aşa o fi? Păi, în sondaje PSD este peste PDL, deci explicaţia cu "voinţa poporului" cade. Rămâne "aşa vrea pula mea". Păi, ziceţi-o, băieţi, p'a dreaptă! Că n-om fi toţi proşti!

Iar avem o repriză de ipocrizie, transmisă în direct şi la oră de vârf. Una în plus. Am obosit văzând spectacolul ăsta greţos, care are o singură motivaţie: aşa vrea pula lui băsescu! Tot felul de tembeli se străduiesc să ne demonstreze că traian băsescu nu este un dictator. El nu, pula lui da! Şi cum nu guvernează cu mintea, ci guvernează cu scârbavnicul mădular, e clar că avem o dictatură. Imbecilă, fără orizont, care are erecţii reformatoare din te miri ce, care ţin şi ele cât ţin, după care lucrurile intră în normalul flasc al mizeriei politice de zi cu zi, al dictaturii nesimţirii.

PS: mă uit ca prostu' la aşa zisele consultări de la Cotroceni, care sunt o farsă sinistră! Pur şi simplu îşi bate joc de noi! Ne jigneşte inteligenţa! Oricum nu va ţine cont de nimic. Putea să numească pe cineva şi gata! Mă uit şi la comentariile inepte ale fătucilor şi ale analiştilor! Cel puuţin pe Realitatea e festivalul cutrelor: după un Hurezeanu dezlănţuit împotriva politicienilor, care părea că s-a reapropiat de curul lui băsescu, şi incoerent în susţineri, a venit un Nistorescu acru şi la fel de incoerent. Noroc că Pătrăşconiu şi alţi tâmpiţi de seama lui sunt programaţi doar la matineu!